Praslea cel Voinic si Adormita Maicutei


Eu am perceput doar "at the second floor", dar n-am insistat, convinsa ca barbatul familiei a priceput exact. Cand colo, el era inca sub efectul "n-aud nimic", asa ca ne trezim, in ditamai aeroportul, ca habar n-are unde-i carutatorul odraslei. Bineinteles, imi intru in drepturile de muiere tipica, ba chiar abuzez de ele, si-i fac capul ca-len-dar! Il blagoslovesc pe luni, carevasazica. Pe cand ajung la noiembrie, se trezeste Adormita Maicutei, alias fiica-mea, si-mi spune ca ea a vazut caruciorul langa un lift, acolo, si-mi arata vreo 500 de metri in spate! Pai pan`acum ce-ai facut? Tu n-auzi despre ce vorbim aici? Ma otarasc si la ea, desi aveam tot respectul pentru modul in care facea ureche surda la discutiile noastre mele! Ne-am intors si-am luat caruciorul de la al doilea etaj, de-acolo de unde il vazuse. M-am gandit, iar, ca s-ar putea sa aiba un simt al observatiei mult mai accentuat decat mi-am inchipuit eu vreodata.

Praslea cel Voinic si Tipetele de Aur


Tot drumul, cu o pauza de 40 de minute in care a dormit, tipetele astea consuma ceva energie, a tipat! In fata noastra, erau trei femei. Pe cea pe care-a coafat-o, n-am vazut-o. Cea din dreapta ii arunca priviri ucigatoare, de-mi venea s-o scarman eu si l-am prevenit pe al meu sa ma tina bine, de ma vede ca dau sa sar, iar cea din stanga ii zambea si-i facea mutre. El, cum ziceam, tipa! Clar si ascutit, fara sa raguseasca! Am aterizat in aplauzele celorlalti, tipetele lui Praslea si blestemele ceasului in care-am hotarat sa purced la drum. Astea din urma imi apartineau, toate. La iesirea din avion, un individ ii spune lui Macho ceva de caruciorul tipatorului. 

Praslea cel Voinic Pleaca la Drum


Praslea cel voinic cu-ale lui tipete de aur a fost eroul principal. Pe masina, pana la Budapesta, un domn! Si inca ce domn! A dormit neintors. La unguri a piuit magaoaia aia ca piscata cand am trecut eu, cu pruncul in brate. Perfect! A urmat o perchezitie corporala ca la carte. L-au lasat pe pitic sa se joace cu detectorul portabil, apoi abia l-am returnat. Nu cred ca ni l-ar fi facut cadou, oricum. Ne-au verificat apa si laptele lui de orez. Adica am fost rugata sa torn din sticluta lui intr-un paharel, apoi au adaugat o substanta. Nu si-a schimbat culoarea, ca norocu! Am trecut! Pe avion, a tipat! All the way! Si-a vrut ba la mine, ba la taica-sau, ba pe jos, ba cu miinile in freza doamnei din fata. Are o predilectie pentru roscat pal. Cum il vede, cum se infige in el! Imi statea in brate si tipa! Il lua taica-sau si tipa! Ii scoteam mainile din parul femeii si tipa. Il lasam pe jos si tot tipa! Cu centura si tipa! Fara centura si surpriza, el tipa in continuare!

Cometa Elenin


Am scapat de cele trei zile de intuneric! Cometa Elenin se va evapora cand va trece pe langa Soare? Se pare ca in urma cu patru ani, cometa Elenin a fost lovita de un vant solar intens. Dupa acest eveniment, stralucirea cometei Elenin a scazut dramatic, cu aproape o magnitudine, ne informeaza blogul astroblogger. Sunt poze realizate de Rob Kaufmann care demonstreaza cum Elenin a scazut din intensitate. Ce se intampla cu Elenin? Se pare ca particulele de vant solar au erodat particulele de "gheata" (apa si dioxid de carbon) ale cometei, rezultand o coada mai mica. Elenin a mai avut in trecut o foarte frumoasa si stralucitoare coada mica. Particulele de "gheata" disparand, magnitudinea cometei a scazut in intensitate. Jakub Cerny, un alt astronom care urmareste cometa Elenin, crede ca diminuarea stralucirii se datoreaza epuizarii particulelor din interiorul astrului ceresc. Elenin este o cometa noua, fiind pentru prima oara cand ajunge in sistemul solar din Norul lui Oort. Noile comete sunt de obicei mai stralucitoare la inceput si apoi se "sterg" ca urmare a faptului ca se epuizeaza particulele de gheata. Cometele vechi, dimpotriva, tind sa devina mai stralucitoare atunci cand se apropie de Soare. Ce se va intampla in viitor? Cometele sunt obiecte ceresti destul de fragile, caci pot pierde mult praf si gheata atunci cand trec prin spatiul cosmic. Deja s-a sugerat ca Elenin nu va rezista atunci cand va ajunge la periheliu. Recenta diminuare a cometei Elenin poate arata ca ea s-ar putea pur si simplu evapora atunci cand va trece prin apropierea Soarelui.

De ce am Evitat Operatiile cu Orice Pret


Sunt genul de persoana care s-a temut intotdeauna de operatii si de aceea am preferat sa am cat mai mare grija de sanatatea mea. Cand eram copil, m-am ferit mult de jocurile care imi puneau in pericol bratele si picioarele spre deosebire de prietenii mei dintre care putini au scapat fara sa-si rupa vreun membru de-a lungul timpului. Indifirent de ce tip de persoana esti tu, trebuie sa stii ca operatiile nu sunt deloc placute chiar daca pe parcursul lor esti anesteziat. Eu unul m-am bucurat extrem de mult cand am descoperit ca nu mai ai nevoie de operatie hemoroizi pentru a trata aceasta afectiune deoarece Proctoline.ro a descoperit o metoda non-invaziva pentru vindecarea acestora. Nu ca as fi avut vreodata astfel de probleme, dar simplul gand ca pot taia riscul unei operatii de pe lista mea imaginara are darul de a ma linisti. 


Poate sunt o persoana mai putin curajoasa, dar sunt sigur de faptul ca modul in care privesc lucrurile nu este chiar atat de diferit. Totusi, nu pot sa inteleg persoanele care isi fac operatii de care nu depinde viata lor. Prin acest tip de operatii ma refer la cele care tin de chirurgia plastica. Din punctul meu de vedere, oamenii ar trebui sa fie mult mai reticenti in ceea ce priveste astfel de interventii deoarece prin ele isi asuma niste riscuri enorme pentru sanatatea lor. Intr-adevar, traim intr-o lume in care infatisarea conteaza mai mult ca niciodata, dar in momentul in care alegi sa te supui unei astfel de operatii trebuie sa fii constient de faptul ca risti ca in timp sa ai mult mai mult de suferit din cauza lor. In concluzie, sper sa stau cat mai departe de operatii pentru tot restul vietii mele, iar pentru indeplinirea acestui obiectiv o sa-mi folosesc absolut toate resursele de care dispun. Te sfatuiesc sa faci si tu la fel!

Perle de Copil


Din seria perle de-ale Theodorei care a inceput sa-i creasca parul, si in ciuda prezumtiei doctorilor care spuneau ca o sa-i cada din nou si apoi iar ii creste, parul se incapataneaza sa ramane pe scalpul pruncitei. Bun! Pana aici toate bune. Observ ieri ca ii lipseste in doua locuri intre frunte si crestet parul ei de aproximativ 5mm lungime. O intreb despre misteriosul fenomen in care se vedea urma foarfecei. Mi-a motivat fara cuvinte printr-o ridicare din umeri la pachet cu un zambet sagalnic rau de tot si o clipire deasa. Grimasa de a ei, cu care a observat ca scapa de multe ori din bucluc. Azi vad alta "gaura" de ozon in podoaba ei capilara si o iau la intrebari fara sa mai astept sa ma cucereasca si inmoaie cu zambaciunile ei. Atunci mi-a marturisit de ce face asta. Mi-a zis ca vrea sa-si vada parul cum arata si nu reuseste mai bine altfel. Decat daca taie cate o monstra! Maiculita! Are cineva aspacardin in plus?

Huse pentru Telefoane Lenovo


Pentru ca de curand mi-am cumparat un telefon Lenovo (pe care am platit destul de mult), am zis sa nu ma mai bazez pe faptul ca nu il lovesc ci sa ma asigur din start ca asta nu se mai intampla sau cel putin daca se intampla, telefonul nu va fi afectat de impact. Asadar, imediat dupa achizitionare, fuguta, i-am cumparat o husa de protectie. M-am asigurat ca nu imi mareste sau ingreuneaza telefonul, ca acesta ramane usor accesibil chiar daca are husa si bineinteles, ca, daca imi va cadea, husa il va proteja de socuri si alte daune pe care le-ar putea suferi. Sunt foarte multumita de telefon desi l-am ales cu putina neincredere pentru ca nu am mai avut telefoane Lenovo si pe langa telefon, as vrea sa va spun cat de multumita sunt in ceea ce priveste husa desi nu ma asteptam sa ma incante atat de mult o husa pentru telefon si nici atat, magazinul de unde am comandat-o.


Mai exact, eu mi-am cumparat husa Lenovo de pe www.huseok.ro un magazin online relativ nou despre care am auzit ca se lauda cu o gama variata de huse si folii de protectie pentru toate brandurile de telefoane si tablete. Am zis sa-i acord o sansa si sa il rasfoiesc ca era singurul de care auzisem ceva in ultimele luni. Spre surprinderea mea, au foarte multe modele de huse, multe culori, simple, cu desene, normale sau slim incat cred ca oricine gaseste pe acest site, produsele dorite. Preturile au fost a doua surpriza, ele fiind mai mult decat accesibile, avand in vedere calitatea inalta furnizata de cei de la Huse Ok. Ca si altii care l-au incercat, recomand cu incredere magazinul. Il puteti vizita chiar si daca sunteti anti huse de telefon, caci s-ar putea ca modelele frumoase, elegante si rezistente sa va convinga sa va protejati telefonul.