Time to Confess

Uneori traiesc in doua lumi. A doua e un fel de club excentric in care am devenit membru absolut din intamplare. Evident ca pot fi exclusa fara sa mi se dea vreo explicatie. Stiu exact cand vine momentul sa-i calc pragul. Incepe cu un fel de plictis pentru lumea reala. Atunci ma intind pe podea, capul infundat in covorul albastru cu modele geometrice, astfel ca pe piele raman urme vizibile. Tavalirea se incheie cu o viziune. Ma ridic si primului om pe care-l intalnesc pe drumul de la dormitor la bucatarie ii povestesc ce mi s-a aratat inainte.

Revelatia de azi: (as putea da vina pe anii putini la numar pe care-i am, dar stiu ca nu e asta) pur si simplu, am uneori tendinta sa consider oamenii niste rebusuri. E chiar atat de greu de inteles? Incepi un joc de cuvinte incrucisate fara prea mult interes, apoi vezi cum patratelele se umplu pe rand. Pe urma te innebuneste faptul ca mai lipsesc cateva cuvinte. Si asta nu-ti da pace pana cand nu le gasesti. Dar dupa aceea? Ce faci dupa aceea? Arunci revista cu literele incrucisate. Doar e rezolvata. De ce mai lucrez eu la problema asta? Din dragoste.

Cum am Devenit Ursitoare

Saptamana trecuta s-au implinit 3 luni de cand am ramas fara job. Trei luni in care am batut cladiri de birouri in lung si-n lat, doar doar i-ar fi cuiva utila in echipa o tanara speranta cu studii superioare si sclipire in ochi. Nu a fost cazul. Licenta in studii europene si experienta de 4 luni ca si traducatoare intr-o firma de constructii nu i-au impresionat, in mod surprinzator, pe managerii de resurse umane, si ei la fel de tineri ca mine. Si uite asa, dupa 3 luni de interviuri in grup, individuale, telefonice si chiar prin Skype, m-am decis sa aplic pentru pozitia de "ursitoare" intr-o firma de organizat petreceri pentru copii. Anuntul gasit pe internet a fost cel care m-a convins sa imi incerc norocul cu o noua meserie. Cautau "o fata energica, plină de viata, cu simtul umorului si iubitoare de copii, careia sa ii placa personaje de poveste pe care le-ar putea chiar interpreta". Am facut babysitting pe tot parcursul facultatii ca sa imi pot plati chiria si nu stiu exact de cate ori am vazut clasicele filme Disney din copilarie (Frumoasa si Bestia, Cenusareasa, Alba ca Zapada). In plus, dupa 3 luni de somaj am energie din plin si ma identific pe alocuri cu Cenusareasa, nu mi-ar fi deci foarte greu sa interpretez o pustoaica intr-o situatie financiara precara care poarta niste haine dubioase. Decizia fiind luata, m-am prezentat la interviu sperand sa ii conving de calitatile mele de ursitoare. Va pot spune cu mana pe inima ca e cel mai normal interviu la care am participat: fara teste de personalitate cu sute de intrebari stupide si fara intrebari capcana. A fost o discutie sincera, in urma careia am decis sa incepem o colaborare. Lucrurile s-au desfasurat destul de repede, astfel ca sambata si duminica am participat deja la primele petreceri. Dupa primele experiente va pot spune deja ca n-as da in niciun caz meseria de ursitoare pe un post de soarece corporatist. Cel putin nu acum. Primesti asa multa energie pozitiva in schimbul zambetelor oferite copiiilor incat te simti un om mai bun. In plus, noul meu job imi va permite sa ma inscriu la un master anul acesta.

Dublarea Filmelor in Limba Romana

Tin eu minte ca, acum cativa ani, am luat trei oameni de-o aripa si am fost pentru prima data in viata-mi la un cinematograf. Rula in saptamana aia Shrek the Third (Shrek al treilea, ca sa nu se rascoleasca George Pruteanu in mormant). Cred c-au fost cele mai plictisitoare 90 de minute din viata mea in care am urmarit un film. De ce? Era dublat. Nu subtitrat, cum ne-am obisnuit cu totii sa vedem filmele pe marele ecran. Efectiv nu am reusit sa simt nimic special cat am urmarit filmul din cauza vocilor dublate in limba romana. Anii au trecut si, zilele astea, in timp ce ascultam stirile de dimineata de la Kiss FM, am aflat despre un proiect de lege depus de catre deputatul PSD Victor Socaciu la Camera Deputatilor. Proiectul prevede ca, in viitorul apropiat, filmele ce le vom urmari la tv sau chiar in cinatografe sa fie dublate si nu subtitrate, ca pana acum. Inainte de a incepe sa scriu articolul, m-am interesat putin despre asta si am descoperit un titlu mai mult decat potrivit, "Dublarea filmelor in limba romana e cea mai respinsa propunere legislativa din ultima vreme". De departe cel mai potrivit titlu.

Motivatia deputatului in ceea ce priveste acest proiect de lege propus suna cam asa, "Folosirea subtitrarii introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populatie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce in ce mai des in limbaj si ajung sa fie considerate ca termeni obisnuiti. Din aceasta cauza, limba se deterioreaza, acest aspect conducand la afectarea identitatii nationale". N-o sa-mi dau eu cu parerea la spusele lui, ci am sa-i las pe altii, mai avizati ca mine, sa faca asta. Altii ca Cristian Tudor Popescu care a spus ca "Daca poti sa inventezi astfel de probleme inseamna ca n-ai niciun fel de treaba in parlament. Filmul dublat nu mai este acelasi cu filmul original. Inchipuiti-va capodopere precum "Inglorious Basterds", a lui Quentin Tarantino, fara acea simfonie de voci. Fara Brad Pitt stalcind limba italiana intr-un mod atat de texan si natural incat te face sa cazi sub scaun de ras. Si, la urma urmei, e vorba de blocarea accesului la informatie, multi tineri stiu azi limba engleza sau alte limbi de circulatie si n-are nimeni dreptul sa le taie accesul la replicile in orginal ale filmului". In timp ce Irina Margareta Nistor zice scurt: "In sine, este o crima orice dublaj. Nu e decat o invitatie deschisa la analfabetism. Nu e o modalitate de a apara limba romana, cuvintele sunt aceleasi, fie ca sunt scrise, fie ca sunt rostite". Si pentru ca poporul trebuia sa-si exprime o parere cu privire la proiectul asta de lege, exista site-ul petitieonline.ro unde exista si aceasta petitie.

De ce Iubesc eu Iarna

In plina primavara, intr-o zi cand cerul este senin, iar soarele straluceste pe cer, eu stau in campul muncii, cu o carte in brate. Cartea o am de multi ani, dar abia acum i-a venit randul. Si i-a venit randul pentru ca, in ultimele doua luni de zile, tura de tura, o alta carte mi-a trezit interesul pentru citit. Cartea asta, "Poeme pe o piele de peste", scrisa de profesorul Razvan Macovei, care mi-a fost diriginte si profesor de engleza timp de 2 ani, se face vinovata de cea mai tare senzatie pe care am trait-o vreodata. Era un sfarsit de ianuarie si, cativa elevi doreau sa fie alaturi de dirigintele lor la lansarea primei sale carti. Cu ocazie lansarii, surpriza pentru noi, cei care am asistat, a fost un cadou muzical, oferit prin intermediul unui pian. Cadrul, adunand toate piesele componente arata cam asa, un pusti de 17 ani, cascand ochii pe fereastra prin care se vedeau fulgi mari si desi cazand din cer si un pian din care se auzea o melodie superba. Nu cred ca vreodata in viata asta voi mai avea parte de senzatia traita atunci. Nu cred ca voi mai auzi muzica acelor fulgi de nea cazand din cer asa am cum auzit-o atunci. Si nu cred ca voi mai fi in viata asta la fel de indragostita cum eram atunci.